MitocaneEe!

Mitocanule!!!, da, eşti un mitocan şi nu mai vreau să te văd în viaţa mea!!!, ieşi afară!!!. Ok, probabil am interpretat o scenă de caznicie:)), e drept una mai puţin reuşită. Nu am de gând să analizez o asemenea parodie, ci mai degrabă vreau să vorbesc despre, cred celebra campanie lansată ( precum lansezi o undiţă să prinzi un peşte:) ) de Radio Guerilla şi intitulată ,,Atlas de Mitocănie Urbană”.

Cred că s-a vorbit destul despre asta aşa în general, adică despre campanie în întregime şi nu despre un anumit Mitocan:). Eh, eu mi-am propus azi să vorbesc despre 2 dintre ele şi anume despre Ţăranul de mall şi Piţipoanca de companie ( i se mai spune piţi:)) ). Ideea de a scrie despre asta o aveam de acum o săptămână, dar înainte de a scrie am vrut să cercetez să văd dacă ce spun ei în clip e adevărat.

Profitând de faptu că cel căruia mama îi spune fiu ( adică fratemeo:)), a sunt cam prea filozofic ... ) a ajuns şi el acasă am zis să vedem ce mai e nou pe la mall. Eu aveam în cap pe lângă ce vroiam să caut ca şi articol vestimentar să văd dacă sunt asemenea specimene ( evident că sunt:) ), dar dacă se comportă cum sunt ei descrişi de RG.

Voi ce ziceţi?, eu m-am convins că da, chiar aşa e. Şi nu am zărit un personaj, două sau trei... cum ar zice un manelist dalu Guţă fraţioare, sunt ,, fără număăăărrrrrr... dedicaţie pt toţi mitocanii:))!!!! euroi-euroi-euroi!!!! ). Am trecut pe lângă ei, ei pe lângă mine şi am realizat că nu ne asemănăm chiar deloc, şi aici mă refer la ţăranul de mall:).

Desigur, cu piţipoanca e acelaşi lucru şi pe ea am identificat-o, doar că ea are o arie mai largă de răspândire. Pe astea le vezi în toate locaţiile posibile, şi în general nu ai cum să le ratezi, e adevărat, e ratate:)). M-am lăsat repede de meseria asta:), nu sunt un mare observator ( nu ăla de la antena 1, nici ala astrologică:)) ) şi m-am concentrat pe alte lucruri.

După ce am studiat piaţa, oferta şi cererea am decis că azi ar fi timpu să scriu şi un articol. Concluzia e că îi ştim, îi vedem, trăim cu ei, sunt peste tot, şi alături de ceilalţi mitocani sunt o familie mare, unită şi toate cele. Contra lor nu prea putem face mare lucru, poate doar să îi evităm. Mda, am vb şi despre ei, acum ar fi cazu să vorbesc despre psihologia umană, despre temperamente:).

Idei am, spaţiu de expunere a lor am, dar chef şi tragere spre aşa ceva în mod evident că nu. Până mai scriu un articol pentru mâine vă urez noapte bună!!

Stinge becu băăă!!

Eh, ce ne e şi nouă cu această criză deghizată într-o sperietoare care tot mai mult se apropie de noi şi nu mai durează mult până ne va aplica lovitura cea mai dură! Şi cum să evităm şi noi criza, mă rog, să suferim mai puţin de la loviturile primite de la ea? Păi hai să ne împrumutăm de la FMI, să ne salveze ei, că sunt totuşi Fondul Monetar Internaţional.

Gata!, au trecut la treabă şi acum vom primi bani încontinuu, vor curge ca un râu înspre ţărişoara asta. Vă daţi seama că 19.95 miliarde de euro nu sunt chiar un chilipir:). Totuşi asta nu înseamnă că nu trebuie să fim mai precauţi, să nu mai consumăm anumite lucruri inutile în prostie. O situaţie concretă: ieri pe la 2 la amiază mă îndreptam împreună cu alţi 3-4 colegi înspre casă.

A, ne deplasam cu cea mai veche formă de transport din toate timpurile. Aţi ghicit, eram cu pejosu. Şi cum ne îndreptam noi aşa pe Porţile Cetăţii ( pt cei din necunoscători, noi avem în oraş o cetate importantă în istorie, şi prin porţile ei noi ajungem pe jos din cetate în centru şi invers:))...sper că aţi înţeles ceva ) arunc o privire stâlpilor de iluminat.

Spre surpinderea mea ce văd?, becurile erau toate aprinse. Zic eu ,, o fi o glumă, sau nu văd bine, aşa sunt ele:)) ”. Desigur că nu m-am înşelat, erau chiar aprinse. Ziua în amiaza mare!!!!, şi atunci îmi pun întrebarea: cât de prost să fi să ţi becurile aprinse când afară este lumină naturală, soarele străluce pe cer şi e ora 2 a amiezii. Răspunsul îl poate da oricine: extrem de prost, sau extrem de incompetent.

Când ni se spune să folosim produse româneşti, să nu consumăm decât ce este strict necesar tu laşi becurile aprinse. Bine gândit, probabil că nu se vedea cum trebuie şi becurile ne ajutau. Nu era doar un bec aprins, cel putin 30, becuri care consumă la energie cât cuprinde. De aici să zic şi indignarea mea, că doar nu plătesc factura la energie aia care se ocupă cu iluminatul, ci noi contribuabilii care ne plătim taxele la timp.

Asta e, nu ai cu cine, trebuie să ne resemnăm. Azi tot pe acolo am venit, nu m-am uitat că eram prea obosit şi mai şi povesteam cu un coleg, dar când mai trec prin zona respectivă cu siguranţă o să fiu atent dacă becurile funcţionează:)). Hai că mă indignez prea mult, când ar trebui să mă bucur de sosirea weekendului. Aşa că am gatat cu asta şi mă dau să mai scriu câte ceva şi poate să văd un film, că am uitat de ele:D. Numa bine până la urmatoarea întâlnire!

Greşim a doua oară?

Tema pe care am să încerc să o dezbat în acest articol a pornit de azi de la şcoală din ora de istorie mai precis. În primul rând trebuie să spun că fac istorie cu cea mai tare profesoară din liceu. Profa Cetean, că aşa o cheamă, este cea mai tare profă pentru că în privinţa mea a reuşit să facă dintr-un om care ura istoria ( în generală am avut experienţe neplăcute... ) un om căruia îi place enorm istoria şi care ar vrea să o aprofundeze cât mai mult.

Pe lângă asta ştie cum să te atragă către istorie, are un stil de a relata evenimentele istorice, la ea iei numai note f bune dacă înveţi, ştie să îţi explice totul şi are capacitatea de a face poante în timp ce predă. Astăzi am reluat discuţia începută acum 2 săptămâni despre primul război modial şi implicaţiile lui. Un lucru pe care profa l-a afirmat la un moment dat a fost: ,,S-a văzut după terminarea războiului că lumea nu ştie să înveţe din greşeli, şi asta s-a întâmplat mai tot timpul de-a lungul istoriei”. Se referea aici la modul în care Franţa şi Anglia au umilit Rusia şi perdanta războiul, Germania, după terminarea lui.

,,Lumea nu ştie să înveţe din greşeli”, extrem de bine spus. Oare câţi dintre noi învaţă ca după ce comit o greşeală să realizeze ceea ce s-a întâmplat şi pe viitor să fie pregătiţi a nu o mai repeta?: Părerea mea este că foarte puţini. Nu suntem capabili să învăţăm din greşeli, deşi ştim că nu este bine, că ce am greşit în trecut nu mai trebuie repetat în viitor.

Cât de profund sună un citat din fondatorul epicurismului ,,Cunoaşterea greşelilor este începutul salvării”. Toţi am greşit într-un fel sau altul şi nu odată. Acum dacă vei repeta aceeaşi greşeală de 2 ori depinde doar de tine şi te capacitatea ta de a realiza unde ai greşit şi de aţi propune să nu se mai repete. Iată că acest lucru nu se aplică doar la nivelul nostru ca şi popor, deşi am făcut mari greşeli în istorie şi nu am fost în stare să nu le mai repetăm. Această problemă se ridică la nivelul fiecărui cetăţean al Pământului.

Recunosc, au fost numeroase cazurile în care am greşit şi nu am ştiut să fiu atent. Astfel s-a ivit şi a doua dată în care am comis aceeaşi greşeală şi poate nici atunci nu am priceput. Ce îmi propun este să fiu mai precaut atunci când comit o greşeală, să învăţ din ea şi să nu o mai repet pentru că acesta este ,,începutul salvării” .

Ot: E 23 martie, ar trebui să fie călduţ afară, dar în schimb a fost foarte frig astăzi, a bătut vântul, a fost şi o tentativă de ploaie şi pe de-asupra mă doare gâtul. Mă dau să mai iau un Septolete Cherry şi să gat cele 2 articole promise pentru o revistă. Noapte bună!:)

Fly like a bird!!!

Gata, mi-a trecut lenea aşa că un nou articol este publicat în această seară, care ne anunţă finalul weekendului şi începutul unei noi săptămâni. De data aceasta voi vorbi despre sport, mai precis un sport de iarnă, asta în caz că vă gândeaţi la fotbal, la cum joacă x sau y şi ce fel de suporteri avem la noi în ţară.

Ingredientele necesare pentru a putea practica acest sport sunt: un bărbat bine pregătit fizic, o pereche de skiuri, multă nebunie, un vis din copilărie, o rampă şi un munte. Poate aţi ghicit despre ce sport vreau să vă vorbesc în acest articol. Dacă nu, vă spun eu că este vorba despre sărituri cu schiurile. Da, poate sportul de iarnă pe care îl vizionez cu cea mai mare plăcere.

Acest sport datează încă din 1860 când norvegianul Sondre Norheim a sărit fără a folosi beţe 30 de metri. În 1872 în Norvegia a fost găzduit primul mare concurs al acestui sport. Dacă până în 1988 după ce îşi luau zoborul sportivii ţineau schiurile paralele în zobor în acel an suedezul Jan Bobleuv a revoluţionat săriturile cu schiurile intrăducând poziţia V, v-ul Bobleuv. Din acel an lucrurile au evoluat enorm de mult.

Acum aş vrea să detaliez ceea ce se întâmplă propriu-zis. Un sportiv care nu are propulsoare, paraşută sau altceva, doar o pereche de schiuri îşi dă drumul drept la vale pe o rampă de lansare. În momentul în care se desprinde de ea şi practic începe să zboare el are o viteză cuprinsă între 85 şi 105 km/h ( ar lua amendă în mod sigur dacă ar fi regulile precum în trafic:) ), după care zoboară 5-7 secunde aterizând la o distanţă x, distanţă reprezentând lungimea zborului. Trambulinele măsoară şi ele diferite lungimi, de la 90 de metri cât este punctul de construcţie pentru o trambulină mică şi până la peste 160 de metri pentru o trambulină de zbor. În acest moment cea mai mare trambulină din lume este trambulina Letalnica ( ,,Mortala” ) din localitatea slovenă Planica ce are punctul de construcţie la 215 metri. Totodată pe această trambulină în 2005 săritorul norvegian Bjorn Einar Romoren a stabilit recordul mondial la zbor cu schiurile valabil şi azi zburând 239 de metri!

Gata cu detaliile istorice. Am vrut să scriu despre acest sport pentru că astăzi, chiar la Planica s-a desfăşurat ultima etapă din acest an competiţional. A fost un spectacol frumos, vreme plăcută, zeci de mii de spectatori ( mai mulţi ca la un derby Steaua-Dinamo:)) ) şi sărituri pe măsură, cea mai lungă fiind de 233 de metri, şi ca orice competiţie a fost şi un învingător în acest sezon mai precis tânărul austriac de 19 ani Gregor Schlierenzauer . În primul rând vreau să apreciez curajul de care dau dovadă aceşti sportivi, să zbori peste 200 de metri doar cu o pereche de skiuri necesită multă nebunie şi ai parte de şi mai multă adrenalină. Senzaţia pe care o trăieşti este unică, să fi deasupra tuturor, să pluteşti pe aripile vântului, acel vânt de portanţă favorabil zborului. Recunosc, îmi place să mă uit la acest sport, dar nu sunt în stare nici să mă gândesc la a fi în această situaţie.

Toată aprecierea pentru ei şi să vedem ce ne rezervă iarna următoare lumea ,,Icarilor Moderni”. Sper că nu v-am plictisit de tot, dar trebuia să îmi exprim lauda pentru acest superb sport. Şi poate la anul veţi fi interesaţi să urmăriţi şi voi o etapă de Cupă Mondială.

PS 1: În poză este în acţiune câştigătorul din acest an al competiţiei.
PS 2: Spor în săptămâna ce urmează şi să fie una cât mai plăcută!

Lenea asta:)

Încep articolul prin a-mi cere scuze pentru săptămâna aceasta care este pe sfârşite. De ce spun asta?: Pentru că am cam neglijat blogul, deşi idei am avut, le mai am, dar le păstrez pentru săptămâna ce vine. Pur şi simplu nu am avut tragere de inimă să deschid un document word şi să aştern gândurile ce îmi străbăteau mintea şi aşa relaxată:).

Săptămâna a început printr-un control medical ( nu la cap pentru că nu sunt chiar atât de dus cu pluta:D ) să văd cât de sănătos sunt. Spre surpriza şi bucuria mea sunt sănătos TUN:). Recunosc, nu eram extrem de încrezător că vor ieşi atât de bine analizele. Dau un simplu exemplu ca să arăt că vorbesc pe bază de date- acum un an trigliceridele erau 460 ( stiu, pentru cunoscatori este fff mult ), iar acum sunt 90:X ceea ce este o performanţă greu de egalat.

Am continuat cu ziua de marţi, o zi lejeră, în care am primit rezultatele de la mai multe teste, rezultate favorabile, care m-au mulţumit. După un astfel de început ar fi trebuit să fiu extrem de energic, dar în loc de energie a apărut lenea. Da stimaţi cititori, chiar ea, inegalabila şi inconfundabila lene. Aşa cum un moralist si filozof francez pe nume Luc de Clapiers spunea şi citez ,, Leneşul are totdeauna chef să facă ceva, dar începând de mâine”.

Ei bine citatul se adevereşte într-o foarte mare proporţie şi în cazul meu. Cum am reuşit să mă calific la olimpiada de geografie faza judeţeană ( da, mai dau şi pe la olimpiade, asta am făcut de mic:)) ) am primit din partea liceului 3 zile de stat acasă, 3 zile în care să aprofundez şi mai mult materia şi să fiu în formă maximă la ora probei. Dacă vă închipuiţi că am pus în practică recomandările profesorului ( Universul!!!.... :) –doar Sebi îl imită cum trebuie ) trebuie să vă dezamăgesc. Am văzut cele 3 zile ca pe o oportunitate de a sta acasă, de a pierde vremea şi de a mă relaxa.

Recunosc, am mai dat şi pe la şcoală din diferite motive, dar nu mai mult de 3 ore pe zi apoi repede acasă unde mă aştepta somnul binemeritat apoi calculatorul sau consola Wii:X. Desigur, am primit de la acelaşi profesor materiale de studiu, cărţi, atlase, doar că nu a avut cine să se ocupe de ele. Acum sunt prea rău cu mine, am studiat şi eu câte ceva, nu am pierdut vreme în toate cele 3 zile, nu a putut corpul să suporte atâta relaxare:)).

Da, şi uite aşa au trecut cele 3 zile de relaxare şi a venit azi când a trebuit să îmi pun la încercare cunoştinţele de geograf:D. Au fost subiecte grele, şi am scris vreo 8 pagini;)) din care sper să fie câteva lucruri bune. Şi uite aşa a trecut şi săptămâna asta, care a fost una chiar foarte uşoară după o bună periodă de timp. Nu îmi rămâne decât a promite că săptămâna ce vine voi fi mult mai activ şi că voi veni cu articole cât mai bune din punct de vedere calitativ.

În final îmi revine şi mie plăcerea să introduc în blogosferă un nou blog apărut acum câteva ore ce aparţine unei fete, Ela mai precis, o tânără aşa, la 1.70 înălţime cu ochi negri ( cam atât măsoară şi blogul şi tot negru e şi blogul pe margini:) ) care este tentată să dea la jurnalism, asta peste 1 an şi ceva când va găta cu liceul. Astăzi, la insistenţa câtorva persoane, printre care mă consider şi pe mine a decis să îşi transpună ideile şi sentimentele pe un blog, spre a le împărtăşi şi altora. Nu pot decât să îi urez bun venit în blogosferă, să aibă cât mai mulţi vizitatori şi să scrie articole pentru că se pricepe. Cam atât, dacă v-am făcut curioşi vă ofer acest link către blogul ei unde deja a început în forţă postând primul articol.

No stress:)

Aşa cum anunţasem în articolul anterior din tema legată de activităţile şcolare, de tot ceea ce implică şi aşa mai departe în acest articol am să încerc să desprind încă o implicaţie a acestui efort. Când eşti implicat în tot felul de activităţi, când mai eşti preocupat şi de şcoală inevitabil apare şi stresul.

Stresul este o stare intensă şi neplăcută care, pe termen lung are efecte negative asupra sănătăţii, performanţelor şi productivităţii. La locul de muncă, stresul apare atunci când exigenţele profesionale depăşesc resursele de care dispune fiinţa umană. Ok, asta e o explicaţie filizofică:), luată de pe net, dar ceea ce înţeleg eu este aşa: acele persoane, în cazul nostru tinerii, doresc să se implice, să facă parte din proiecte, să îşi dezvolte diferite calităţi, dar şi la orele de la şcoală să ai note bune să nu fi total pe lângă.

Ei bine, atunci când ai prea multe de făcut intervine şi stresul, alături de oboseală când deja nu mai poţi. La şcoală trebuie sa fi pregătit, iar în cadrul proiectelor ţi se cere să te implici, să faci aia şi aia. La acest nivel dacă eşti cu adevărat implicat este invetabil ca stresul să apară. Astfel de la vârsta asta tu deja eşti stresat şi te întrebi când vei avea un job ce vei face? Te vei descurca, pentru că deja eşti învăţat să lucrezi sub presiune, şti ce înseamnă stresul şi sti că îi poţi face faţă.

Iată astfel o altă calitate zic eu a activităţilor desfăşurate în liceu. Devi mult mai antrenat pentru diferitele lucruri pe care în viitor le vei face. Recunosc, sunt perioade în care şi eu sunt foarte stresat, pentru că ştiu că trebuie să învăţ şi pentru şcoală, mai dau un test, iar în activităţile în care sunt implicat doresc să mă implic tot mai mult, să fiu de folos şi să îmi dezvolt capacităţile de a lucra mai mult, în echipă şi de a face lucruri tot mai profesioniste.

Eh, stresul vine, stresul trece doar urmările negative să nu rămână. Stresul nu e aşa pe moment, dacă eşti tot timpul stresat există riscul să apară şi diferite probleme de sănătate. Se poate observa că stresul are şi lucruri bune, şi lucruri rele, dar cel mai important este că un om care are parte de stres este un om care este extrem de activ, este implicat în ceea ce face şi dă randament în activitatea pe care o produce.

Acest articol este predestinat unei persoane în mod special, se ştie ea:), care are parte extreme de des de acest stress pentru că se implică foarte mult, dar este şi un articol prin care încerc să arăt meritul unui om care este implicat la şcoală mai mult decât la simplele ore de curs.

Activitate intensă

Pornesc spre a-mi înşira ideile pe această foaie albă prin a prezenta din punctul meu de vedere 2 categorii de tineri din liceu ( pot include şi generala aici ) referindu-mă la preocupările lor. O categorie, cea majoritară este cea a celor care au tangeţe ( nici aici nu scăpăm de mate... ) doar cu orele de curs propriu-zise, cele 6-7 ore din fiecare zi ( dacă stă elevul la toate orele din ziua respectivă ), în rest au total alte preocupări care nu implică şcoala ( nu spun că nu ar fi bune ). Cealaltă categorie este cea care doreşte mai mult, când prinde ocazia se implică în proiecte şi face şi face până nu mai poate.

La liceul unde zi de zi creierul meu mai serveşte niscaiva informaţie activităţi sunt din plin, activiăţi unde forţa de muncă sunt tinerii. La început intri într-o activitate, apoi alta, câteodată ajungând la 2-3 simultane. Dacă stai să te gândeşti deja faci munca unui adult, iei contact cu efortul depus de oamenii care au un servici. Pe lângă cele 6-7 ore zilnice tu ai şi alte proiecte, trebuie să faci aia, aia şi tot aşa. La un moment dat însă îţi ajung şi ţie, organismul tău are nevoie de repaos, dar nu prea apuci pentru că te trezeşti implicat în altă activitate.

S-a discutat recent şi se va mai discuta despre reducerea numărului de ore atât în liceu cât şi în generală prin eliminarea numitor materii şi a unui număr de ore de la o disciplină x. Oare este bine că se vrea reducerea numărului de ore sau nu? Cine spune că nu înseamnă că nu poate gândi decât la suprafaţă, aşa superficial. Evident că trebuie redus numărul de ore într-o săptămână, şi nu cu 2-3 ore cu 7-8 chiar. Anul acesta eu am 33 de ore în orar, deci dacă s-ar ajunge la un număr de 25 de ore ar fi perfect. Un număr de 5 ore zilnic este suficient, un elev poate învăţa extrem de multe lucruri dacă are preocuparea să o facă.

Astfel în locul celor 7-8 ore săptămânale reduse se pot face diferite activităţi pe diferite domenii. Un elev nu învaţă stând în bancă la poveşti în timp ce unul care face pe proful încercă să îi bage în cap o tonă de informaţie care nu o să îi folosească pe viitor. O activitate este total diferită, necesită implicarea unui copil, şi el nu participă la o activitate decât dacă este interesat. Aşa cine vrea să facă artă participă la o activitate de acest gen, cine vrea să facă sport se poate face sub îndrumarea unui profesor după orele de curs şi tot aşa.

De ce spun că un asemenea orar şi implicit sistem ar fi mai bun? Pentru că în acest mod elevul îşi dezvoltă mult mai bine anumite calităţi pe care le are şi dobândeşte mai uşor informaţii care îl interesează. Prin astfel de activităţi ajungi să socializezi, să vezi ce înseamnă munca în echipă. Dacă nu, elevii ce fac parte din grupa celor care se implică în astfel de proiecte pentru că le place, le consideră folositoare sau orice altceva ajung să nu se mai concentreze şi la şcoală şi nici la aceste activităţi nu se mai implică suficient.

O filozofie complicată din capul unui elev ce a mai luat şi ia parte la astfel de activităţi. E o simplă idee, propunere dar aşa o văd eu şi din această temă pot dezbate şi pe tema stresului care apare la copii încă de la aceste vârste. Asta însă într-un alt articol, posibil chiar mâine dacă nu sunt prins cu alte activităţi.

O carte în mâna oricui..

Hai că până acum nu am publicat vreun articol despre cărţi, sau cel puţin eu nu ţin minte. Poate nu pare, dar cărţile sunt o veche pasiune care în ultima perioadă a fost cam uitată. Azi însă am avut ocazia să poposesc într-o librărie şi apetitul spre a citi o carte cu adevărat bună a apărut instantaneu. Avem şi la şcoală cărţi de citit, dar recunosc: nu am citit una cap-coadă, iar de citit mai mult de 3 nici nu se pune vorba ( mă refer la perioada de până acum a liceului ). Cei care mă cunosc ştiu că sunt un împătimit al romanelor poliţiste ( se trage din familie:) ), Agatha Christie fiind cea care m-a binedispus prin cele câteva cărţi scrise de ea şi citite de mine ( vreo 15 la număr:D ) şi vara trecută a reuşit acest lucru John Grisham.

,, O carte este un dar pe care îl poţi deschide iar şi iar” ne spune un citat. Nu ştiu cât adevăr ,,grăieşte”, dar o carte bună, în care te regăseşti este întotdeauna binevenită. Normal că lumea va spune: ce rost are să citesc şi anume cartea, mai simplu văd filmul şi atât. Da, uită-te TU la un film fără să ai habar despre carte ( dacă există desigur…). Eşti sigur că filmul este oglinda cărţii?, poate este o versiune extreme de proastă a ceea ce se întâmplă în carte. Dar lasă, cine ştie mai bine ca tine, nu??

O mare problemă, cel puţin la tineri este timpul şi evident ,,cheful”. Pentru a citi o carte trebuie să îţi faci timp, să simţi o atracţie spre a face asta, iar dacă mai adaugi şi lipsa crasă de chef atunci insuccesul în a citi o carte este garantat. Dintr-o carte poţi extrage multe lucuri, unele positive, altele negative. Poate fi o carte haioasă, profundă, cu multe idei, simplă, la obiect, tematică, iar dacă o înţelegi atunci în mod cert se merită.

Prin acest articol, mâ gândeam să anunţ că periodic vor apărea scurte gânduri despre cărţile citite ( asta dacă am timp ) şi de ce nu poate mici recomandari., aşa că fiţi pe fază, poate o să aflaţi lucruri interesante despre cărţi, lucruri care să va facă să le citiţi şi voi. Acum că am zis că mă apuc de citit chiar asta am să fac, nu de alta dar Noapte în Bellinzona şi apoi o carte foarte interesantă, Ultimul Împărat mă aşteaptă. Aşa că dacă aveţi ocazia citiţi o carte bună şi apoi vedeţi filmul, iar dacă nu este filmul nici o problemă, tot citiţi o carte pentru că va fi mult mai interesant şi mai bine. O seară bună!

Războiul divin!

Mă gândesc să încep acest articol prin a detalia puţin titlul şi anume a specifica personajele ce participă la război, locul de desfăşurare al acţiunii ( nu, nu e aia de la română:) ) şi evident îmi va rămâne să relatez motivul ( intriga:) ). Personajul negativ este un drăcuşor care nu are altă treabă mai bună de făcut decât să..., iar cele pozitive sunt mama, şi poate subinconştientul meu. Ei bine bătălia aceasta, care poate fi la fel de bine numită război se desfăşoară în fiecare duminică de dimineaţă.

Da, în fiecare duminică de dimineaţă se duelează personajele noastre. Să vă explic de unde începe istoria: Copil mic fiind am fost crescut la munte, la bunici, departe de tot ce înseamnă şi implică oraşul. Ei bine acolo este un lucru sfânt ca duminca lumea să meargă la Sfânta Biserică. Eu nu m-am abătut de la regula nescrisă şi în fiecare duminică mergeam la biserică alături de bunici. Era frumos, mă întâlneam cu prietenii mei de la şcoală, iar la final adoram momentul în care primeam colivă ( pentru necunoscători aici găşiţi detalii ), porţiei mele alăturându-se şi porţia de la bunicu şi bunica:D ( şi de la alte rude care mă adorau:)-modestia din mine vorbeşte ).

Ei bine timpul a trecut, eu am crescut şi am ajuns la oraş pentru a păşi spre şcoală spre a-i afla tainele. Obiceiul de dumincă a rămas neschimbat, poate şi pentru că bunica ( a venit şi ea să locuiască alături de noi după decesul bunicului... ) hmm, da să revenim, deci poate şi pentru că bunica mergea duminică de duminică la biserică şi mă lua cu ea. Aşa a fost până prin clasa a 4-a, poate a 5-a. Cu timpul însă eu am mai crescut, bunica a mai îmbătrânit şi duminicile în care mergeam la biserică s-au rărit. Atât de mult încât şi cu lunile nu mai dădeam pe la biserică.

Acum dacă bunica nu mai mergea aşa des, ştafeta a preluat-o mama care de câţiva ani doar când are ceva ce nu permite amânare nu merge la biserică. A încercat să mă facă a-mi recăpata dizpoziţia de a o însoţi, dar nu a prea avut noroc. Şi aici intervin personajele noastre. După cum vă spuneam duelul se poartă între acel drăcuşor şi mama. Ea îmi spune în fiecare sâmbătă: vezi că mâine mergem la biserică. Eu o îngân, şi îmi continui treburile:). Vine şi dumincă dimineaţa şi mama purcede spre a mă trezi. Atunci practic porneşte atacul ambelor părţi.

Să vă explic: bineînţeles că mama mă trezeşte, iar eu o întreb de ce face una ca asta, nu are milă?:)). Ea îmi răspunde senin că trebuie să mă trezesc, să mergem la biserică. Normal că îşi începe riposta şi drăcuşorul. El ripostează cam aşa: dar de ce trebuie să merg, du-te doar tu, eu vreau să dorm, sau nu am chef, nu vreau, am de învăţat. Da, recurge şi până la a spune că am de învăţat, numai să mă lase. Desigur că el are ca scop ori ca eu să dorm, ori să mă trezesc, să mă uit la televizor, să pornesc el computador şi altele în genu. Şi o ţin amândoi aşa în contre vreo 3-5 minute până când într-un final eu declar un câştigător.

În ultimele 2 săptămâni mama a fost declarată câştigătoare aşa că am fost la biserică. Normal că nu urăsc a merge la biserică ba din contră. Asta e, nu am ce face, e greu ştiu, dar măcar până duminica viitoare fiecare personaj îşi fabrică noi arme. Şi atunci iar vor porni o bătălie care va avea şi un rezultat. Oricum războiul este departe de a fi încheiat. En fin, sper că nu v-am plictisit total cu acest articol, dar de mult mă bătea capul să scriu despre asta.

O prietenie Adevărată

Acum doua săptămâni vorbeam cu Andrei despre articolele lui care sunt foarte deosebite...printre care se află şi articolul surorii mele ( Mădălina )....Discutând despre această temă m-a convins să scriu şi eu un articol:). În ultimii ani am observat că majoritatea oamenilor nu ştiu ce înseamnă cuvântul ,,prietenie”..., defapt este o haină valoroasă care se curaţă când se murdăreşte, nu se aruncă la prima pată; însă acest lucru puţini îl cunosc, mai ales nu ştiu să aprecieze ceea ce au, doar după ce pierd îşi dau seama.

Totodată am observat că vorbele dulci sunt uşor de spus, lucrurile drăguţe sunt uşor de cumpărat dar oamenii de treabă sunt greu de găsit...Viaţa se termină când tu încetezi să visezi, să te lupţi pentru un scop, un ideal, iar speranţa moare când tu încetezi să crezi, prietenia se sfârşeşte când tu încetezi să o mai împarţi celor dragi ...aşa că împarte cu cine crezi că îţi este prieten, şi nu numai, dăruieşte fără motive, ţine la cineva fără explicaţii...aceasta va fi inima adevăratei prietenii.

Sunt oameni care au trecut prin multe prietenii şi au realizat că atunci când persoana dragă lor, acea persoană în care avea poate cea mai mare încredere a rupt ceea ce poate fi numit firul de legătură dintre ei prin a-i dezamăgii. Degeaba au încercat să-l lege deoarece nodul a rămas. Însă ce am observat în ultimele luni este că o prietenie între un băiat şi o fată este mult mai sinceră şi mai frumoasă decât între mai multe persoane, un grup chiar.... Nu după mult timp ajung să se cunoască mai bine, să descopere câte lucruri au în comun, să afle calităţile dar şi defectele ( care sunt acceptate din prietenie ) şi atunci se regăsesc unul în celălalt, ajung să-şi petreacă tot mai mult timp împreună, ore întregi zi de zi, iar după o lună îi vezi de mână plimbându-se şi iubindu-se ca doi îndrăgostiţi ( cum altfel să se iubească:) ). Sunt sigură că multora li s-a întâmplat acest lucru, să se îndrăgostească de cel mai bun prieten/cea mai bună prietenă pentru că de la prietenie ajungi foarte uşor la dragoste.

Ceea ce am realizat eu, prin ochii unei boboace de liceu este că o prietenie adevărată se măsoară doar în amintiri frumoase, voie bună, linişte, comunicare intensă, zâmbete nevinovate, încredere şi nu în ultimul rând iubire.

Ţop ţop şi iarăşi avem un guest pe blog:). De data aceasta este vorba de Cezara, care a urmat modelul surorii ei şi a îndraznit să aştearnă pe hârtie ( şi mai apoi în word:) ) un gând, o idee, o percepţie, totul fiind transpus într-un articol pe acest blog. Sper să vă placă şi eu unul o mai aştept să vină cu noi articole.

Deschide-ţi inima, NU strânge pumnul!

Aşa cum am promis ieri, azi voi încerca să public un articol publicist. Desigur nu mă gândesc să fac reclamă la un nou produs de la o firmă x, să fac publicitate unei companii sau persoane. Dacă ieri am adus în discuţie tema cu obscenul azi voi vorbi despre violenţă. Este o legătură stânsă între cele 2 pentru că de la obscen la violenţă nu mult este.

Acum 2 săptămâni un mic grup de elevi, vreo 10 la număr a avut o întâlnire cu directorul liceului ( hcc ) pentru a dezbate pe tema unei campanii antiviolenţă. La iniţiativa mai multor instituţii judeţene s-a hotărât demararea unei astfel de campanii. Cei responsabili cu afişul campaniei şi mai apoi cu o revistă care să cuprindă materiale specifice au fost acei elevi ( printre care mă număr şi eu :D ) prezenţi la acea întâlnire.

Astfel săptămâna aceasta, mai exact miercuri am finalizat produs final şi anume afişul campaniei. Cu afişul gata, astăzi la ora 13.00 la ISJ Alba s-a lansat oficial campania. Au fost prezenţi reprezentanţi ai tuturor instituţiilor implicate, inclusiv noi. S-a făcut o scurtă trecere în revistă a programului şi s-a stabilit în linii generale ce se va întâmpla în perioada imediat următoare. Dacă sunteţi din judeţul Alba, fie că sunteţi părinte sau elev în urmâtoarele zile veţi vedea afişul în fiecare şcoală. Cam atât despre campanie, dacă pe parcurs vor apărea ceva noutăţi le voi posta şi pe blog. Sloganul acestei campanii este Deschide-ţi inima, Nu strânge pumnul, iar noi ca şi elevi ne-am ghidat după mottoul Oameni închişi răni deschise.

Vreau să fac acum şi un comentariu pe această temă. Am fost destul de şocat să aud azi la lansarea campaniei că sunt colegi şcolari care sunt acuzaţi pentru crimă, tentativă de omor sau alte infracţiuni de genul. Sunt foarte multe cazurile în care violenţa din şcoli nu este declarată, puţine cazuri ajungând pe mâna autorităţilor. Copiii din ziua de azi înţeleg că îşi pot face dreptate doar apelând la violenţă pentru a se răzbuna, sau pentru arăta cine este şeful evident.

Poate că totul pleacă din sânul familei, de la istoricii ,,7 ani de acasă” care nu se prea văd în societatea de azi. Dacă părinţii nu sunt în stare să îşi educe cât de cât copiii, să le spună ce trebuie să facă în cazuri de maltratare, cum să se comporte, să nu riposteze ( mai întâi să nu caute scandal ), să le facă cinste părinţilor prin comportamentul lor...La şcoală un profesor nu poate să educe un copil, el trebuie să vorbească unei clase întregi aşa că este greu să cunoşti ce probleme are un elev, dacă părinţii nu te informează. Apoi relaţia părinte-diriginte. Dacă nici la şedinţele cu părinţii care sunt odată pe semestru nu merg pentru că sunt ,,prea ocupaţi” ( să vezi atunci când afli că al tău copil are nota scăzută la purtare, s-a bătut cu cineva sau altele, atunci te interesezi!!!? ) şi de la copil nu află decât ce vrea el să le spună.

Mă bucur că s-a iniţiat această campanie, poate nu va produce rezultate extraordinare, dar sper că va mai reduce din cazurile de violenţă din şcoli, va atrage părinţii spre a comunica mai mult cu proprii lor copii, cu diriginţii. Violenţa este o temă extrem de vastă, acoperită de mine parţial prin acest articol. Oricum am vrut să aduc atenţiei această campanie sperând că peste câteva luni să anunţ şi primele rezultate. Acum nu îmi rămâne decât să vă urez un weekend plăcut şi să vă îndemn a nu folosi violenţa de orice natură ar fi ea.

Salutare domn Obscen!

Aseară am primit pe, evident messenger un banc mai ,,obscen” ( ca să folosesc exprimarea persoanei care mi l-a trimis ). Nu că ar fi prima dată când primesc aşa ceva, am un tip în listă care în fiecare zi îmi trimite bancur, mă ţine la curent:). Bancul nu era chiar obscen, dar folosirea cuvântului pentru a-l descrie m-a determinat să dau următoarea replică: ăsta nu este este banc obscen, viaţa de zi cu zi este obscenă.

Obscenul îl găseşti peste tot, la servici, la şcoală, pe stradă, în trafic, la unii chiar şi acasă. La care răspunsul a fost: oricât ne-am feri de obscenitate nu avem cum să o evităm total. Evident că totul începe cu o înjurătură, după care se alătură un semn specific şi nu în ultimul rând soseşte şi violenţa fizică. Poţi să tot vrei tu să te fereşti a înjura, a face semne, dar nu le faci tu, le fac alţii şi poate unele din ele îţi sunt adresate. Lumea te aude, îşi arată dispreţul faţă de comportamenul tău şi atât sau poate nici măcar nu te bagă în ...seamă, logic. Aseară am dat peste un post pe alt blog care făcea referire la o conversaţie purtată între o ea şi un el în metroul din bucureşti. Sursa este aceasta, iar video îl găsiţi aici. Vă sfătuiesc să intraţi, dacă vreţi să râdeţi sau să vedeţi ce vocabular bogat are tipa.

Da, ştiu, în acest moment râzi, este evident că ţi-a plăcut cât de ,,tare-n gură” era ea. Ce spune el nu se aude, dar oricum limbajul nu prea cred că diferă. Ce mod de a te manifesta într-un loc public unde erau persoane şi de vârsta a III-a, dar şi modul în care ele au ales să nu reacţioneze, unii chiar râdeau. Căutând pe google am găsit o carte despre obscen:), o carte scrisă de Andrei Pleşu care face referire la obscenul din orice în principiu. Dacă stai să te gândeşti vei vedea că de la obscen la violenţă nu mai este mult...Oricum în obscen trăim şi tot aşa va fi şi în continuare. Noi nu putem decât să încercăm a nu adera la aşa ceva, să încercăm să ne căntrolăm pornirile din toate punctele de vedere.
OFS: ce frumos este afară:), soarele arde din nou şi sper să nu mai plece, că i-a ajuns şi iernii, dacă nu a venit până acum pai să nu mai vină. Pe mâine promitem ( eu şi cerebelul meu ) un articol publicist:D O zi bună vă urează kabool:)

Vă rad!, aţi auzit?

Alo!, băieţi, prestăm şi noi ceva sau ce? Adică eu vă plătesc şi voi nimic, toată ziua pierdeţi vremea, jucaţi solitaire. Ei bine am să trec la ameninţări, dar mai întâi de toate să expun problema celor ce vor a afla. De vreo 2-3 săptămâni sunt într-o continuă şi veselă răceală. Cea am facut nu mă întrebaţi, pentru că motivele sunt variate ( nu m-am îmbracat suficient, am băut apă rece, am stat în frig... ), însă mă puteţi întreba de ce nu trece. Păi mă uit la definiţia răcelii care sună cam aşa: răceala este cea mai cunoscută şi mai comună boală, ale cărei semne sunt recunoscute cu uşurinţă de fiecare. Ea se manifestă prin: dureri de gât sau înroşirea acestuia, dureri de cap şi febră, înfundarea nasului sau scurgerea de secreţii nazale, strănut, respiraţie dificilă pe nas şi uneori febră. Ea apare la 2-3 zile de la infecţie si durează între 2 şi 14 zile, peste doua treimi din bolnavi vindecându-se în cel mult o săptămână. O fi corect ceea ce spune definiţia, dar la mine nu se aplică. Răceala se ia printr-un virus, un intrus care nu are ce face, îl apucă la ore fixe să intre în mine şi să mă enerveze. Am adresat o întrebare unor băieţi la începutul articolului, acea întrebare fiind dedicată antiviruşilor. Păi ei ce păzesc, eu sunt cel mai de preţ monument, EU sunt preşedintele ţării, ţara fiind corpul meu. Nu ar fi normal să mă păzească? Dacă tot le place lor să se joace nu ar fi o idee rea să joace şi ei ceva mai interesant, mai productiv gen Counter Strike? Sunt dispus să îi ajut, să instalez versiunea 1.6 numai să facă treabă. Am zis să le dau un strepsils, un neo-angin, un selptolet ceva, dar ei tot nu vor…şi atunci nu îmi rămâne decât să le dau un ultimatum. Băieţi!!!, ori faceţi ce v-am cerut ori vă rad pe toţi şi angajez alţii. M-am săturat, şi sunt sigur că şi alţii aflaţi în situaţia mea. Oricum vă avertizez băi leneşilor, dacă nu vă reveniţi, vă rade mălina, că nu suportă să aibă 2 răciţi simultan ca şi colegi de bancă ( aştia fiind eu şi adela ). Uite, ca să vedeţi că vă ajut mai iau un strepsils, poate nici acum nu va urniţi…

The Special One

La Mulţi Ani! tuturor fetelor, femeilor şi nu în ultimul rând mămicilor:). Se pare că Andrei m-a corupt şi prin urmare ne întalnim din nou:). Ne întâlnim într-o zi care nu este tocmai una obişnuită deoarece cu toţii ştim, nu-i aşa, că astăzi este 8 martie, cea mai gingaşă şi delicată zi din an. Chiar dacă se pare că vremea nu ţine cu noi nu trebuie să fim trişti deoarece, astăzi e ziua în care ne gândim de două ori mai mult la cea mai dragă fiinţă de pe pământ-mama:)!

întorcându-mă în timp şi răsfoind prin amintiri, copilul din mine ar spune: mama este acea persoană care mi-a dat viaţă, persoana care m-a ajutat să fac primii paşi, este persoana care m-a ocrotit şi m-a ajutat să mă bucur de naivitatea copilăriei.

Privind din perspectiva adolescentului am spune că mama este persoana care acum ne îndruma paşii din nou, dar într-un alt mod, este persoana care ne învaţă cum să păşim într-o altă lume în care nu ne va mai putea ţine de mână şi nu în ultimul rând este persoana pe umărul căreia plângem pentru că acum cunoaştem şi o altă latură a vieţii.

Astăzi, dobândind o altă treaptă a maturităţii, mă uit la mama mea şi văd: o femeie puternică, frumoasă, delicată, mereu cu zâmbetul pe buze, cu un suflet pur orice ar fi şi mai mult o văd pe prietena mea. Bineînţeles, cuvintele nu sunt îndeajuns pentru a exprima cu adevărat ce înseamnă mama pentru noi, ea fiind un adevărat univers pentru fiecare precum şi izvorul de înţelepciune care ne ghidează paşii chiar dacă nu este întotdeauna lângă noi. Dintr-o mie de flori, aparent identice aş şti pe care să o aleg:). Iubirea ei ocrotitoare este ca vantul, nu o poţi vedea. dar o poţi simţi şi asta aşa va fi mereu…în această lună se întâmplă lucruri minunate: natura prinde din nou viaţă, ghioceii fiind primii care ne arată acest lucru, este luna în care ne sărbătorim ce avem mai sfânt, mai bun şi mai curat. Parcă totul pare să se nască încă o dată. Am putea să facem şi noi acelaşi lucru…, să ne aducem un strop de culoare în sufletele noastre născându-ne încă o dată pentru a fi mai buni şi pentru a aprecia mai mult ce avem în jurul nostru. Astfel acest tablou aparent comun, s-ar creiona printr-o strălucire aparte pentru fiecare dintre noi deoarece frumuseţea vine mereu din lucruri mărunte! Să ţineţi minte un lucru: fericirea în voi răsare şi în voi înfloreşte! împărtăşiţi-o ca şi cum în fiecare zi ar fi sărbătoare: fie ea ziua îndrăgostiţilor, fie ea ziua mamei, chiar şi a bărbatului;)) pentru că doar aşa portativul nostru cu suişuri şi coborâşuri ( că aşa se întâmplă în viaţă ), va fi exprimat printr-o adevărată eufonie:).



Aşa cum am promis, astăzi articolul dedicat mamelor şi în general femeilor este o creaţie a prietenei Mădălina, care se pare a fost ,,coruptă”. Eu nu pot decât să îi mulţumesc pentru articol şi să îi urez un La Mulţi Ani mamei, şi desigur tuturor femeilor!. De ziua bărbatului tot un articol special va apărea, dar cu alt autor:).

S-D-M!

Bun, toată lumea îţi recomandă să vezi faimosul film care a luat anul acest 8 Oscaruri, ,,Slumdog Millionaire”. Nu am avut curiozitatea să îl văd până acum câteva zile când la propunerea profei de engleză am hotărât să îl urmărim joia trecută ( chiar de ziua mea ). Gigi a promis că ne aduce el filmul la şcoală cu subtitrare cu tot şi s-a ţinut de cuvânt. Aşa că joi de la 8 la 10 dimineaţa am vizionat super filmul. Spun super pentru că pe mine cel puţin m-a impresionat. Nu am ţinut cont de ce auzisem de la alţii pur şi simplu am avut unele trăiri urmărind cele 115 minute de acţiune. Am fost impresionat de modul de viaţă al celor din India, de condiţiile de trai, de tot practic. Poate că a fost un început mai dur, poate unele moment nu îşi aveau rostul, dar pe mine nu m-au deranjat. Acele întâmplări din viaţa lui Jamal, deşi tragice, sunt amintiri care i-au rămas în suflet, care l-au marcat pe viaţă şi care au fost singura lui avere. Cu averea sufletească, amintirea mamei, a fratelui, a femeii iubite, a sărăciei în care a trăit şi din care a luptat să scape el a încercat să o transpună în avere materială. Un alt lucru care a fost uimitor au fost ideile, stările sufleteşti, sau învăţămintele care se puteau extrage din fiecare poveste a lui. Oricum ar fi, eu susţin că şi-a meritat oscarurile şi nu pot decât să vă sugerez a vă uita la el pentru că nu o să regretaţi. Cu ocazia asta va apărea şi primul link către un video pe acest blog şi anume dacă vreţi să urmăriţi trailerul îl găsiţi aici.

PS: nu uitaţi că mîine este o zi specială, sper că aţi pregătit deja cadourile pentru mamele/nevestele/iubitele voastre. Aşa cum de 1 martie a fost publicat un articol special aşa şi mâine va fi la fel.

I Love My People!

Titlul acestui articol se pliază excelent pe cei care mă înconjoară. Aşa cum anunţasem într-un articol anterior aseară, vineri 06.03.2009 am dat o mică petrecere de ziua mea. Mai precis am invitat 10 colegi la o pizzerie din oraş să ne ,,simtem” bine. Locaţia stabilită, ora stabilită ( 20.00 cu aproximaţie ) nu mai rămânea decât să se şi întâmple. Colegii nu m-au dezamăgit şi au venit toţi, astfel că m-am bucurat de prezenţa tuturor. Multe nu sunt de spus, cred că s-au simţit bine, eu cel puţin am fost foarte happy, am povestit, am glumit, am râs şi totul a fost super. A, şi ca să nu uit de cadouri trebuie să le mulţumesc pentru ele. Am primit o cămaşă albastră super, un joc pentru consola wii, chiar un joc ,, Double Agent”, un roman de Aghata Christie şi nu în ultimul rând o felicitare foarte haioasă şi bine aleasă. Recunosc, sunt mândru că am asemenea colegi şi prieteni, ţin să le mulţumesc pentru că aseară au venit şi de ce nu, să mai ieşim în formula asta. Cum ieri nu am scris un articol azi mă revanşesz prin două articole. Primul este acesta şi mai urmează unul, dar ceva mai diseară. Am să dau acum din nou play la piesa lui Eddy Wata-I love My People!!!

Special day!!!

Ca la 17 aniii...fără griji şi fără bani:)). Azi s-au împlinit 17 primăveri de când lumea asta s-a pricopsit cu mine, fratemeo a avut de cine să aibă grijă şi părinţii mei au radiat de bucurie pentru a 3-a oară. Am schimbat doar sufixul, dar parcă se şi vede deja diferenţa. Mă simt mai bătrân, mai matur, cu mai multe responsabilităţi, deşi mai am un an până să fiu major şi să mi se poată aplica toate legile. Astăzi a fost o zi plăcută, o zi de relaxare, atât acasă cât şi la şcoală. Am fost felicitat de colegi şi nu numai, mai ales că am fost plăcut surprins să primesc urări de la prieteni care nu credeam să ştiu exact ziua mea de naştere, mi-am servit colegii cu ceva dulce şi pe profi de asemenea să se mai îndulcească şi ei, toate astea bucurându-mă nespus. Cadouri nu am primit, însă ştiu că în weekendul ăsta voi primi totuşi câte ceva. Am ales să mă sărbătoresc mâine aşa puţin alături de câţiva colegi şi totodată prieteni şi să las marea petrecere pentru la anul. Ce pot să spun este că sunt fericit. Simt asta, poate nu se vede pe chipu-mi, dar este adevărat. Am o familie extraordinară, prieteni pe care pot conta, aspiraţii pe care sunt convins că le voi transforma în realitate, bucuria ca am acest blog, că este citit, chiar dacă nu de foarte multe persoane pentru mine sunt f importante. Evident că mi-am pus dorinţe pentru anul/anii care urmează, de la a fi sănătos, a-mi lua carnetul până la...( dacă le spun pe toate nu ar mai rămâne doar ale mele, şi poate nu s-ar mai împlini ). Am fost întrebat cum e la 17 ani şi raspunsul ar fi simplu: e bine, e plăcut, e special, e unic, e aşa cum fiecare îşi doreşte şi e 17-le tău şi doar al tău. Pun virgulă aici, deşi poate aş putea scrie mult mai multe. La Mulţi Ani mie şi să mă bucur de tot ceea ce am şi ce o să am în viitor. To be continued next year!

Unitatea la raport!

O întâmplare din ultime zile mi-a dat ideea de a dezbate în următorul articol tema unităţii. Căutând pe aleea ,,citate” de pe google am dat peste următorul: ,, Unde există unitate, există întotdeauna victorie.” Pot spune că sunt de acord cu acest citat. Încă de mic şcolar, de la ora de muzică înveţi despre unitate ( unde-s doi puterea creşte…), o unire a unor persoane care au un scop comun, un ideal, un obiectiv şi sunt dispuşi să conlucreze pentru a-l realiza. Forţa unui grup, fie el un grup de prieteni, o clasă de elevi, un colectiv la servici se vede nu prin ,,muşchii” expuşi cu ajutorul tricourilor mulate ci prin unitatea de care dă dovadă, prin faptul că sunt uniţi şi se ajută reciproc. În orice astfel de grup vor fi oameni cu personalităţi diferite, cu gândiri poate diferite, dar cel mai important lucru este comunicarea. O unitate este aceea care deşi părerile sunt antonime le ascultă, le dezbat, aleg calea pe care vor să o urmeze şi absolut toţi marşează în direcţia stabilită. Este simplu să spui că nu eşti de acord cu alte păreri, că ceilalţi nu au dreptate, că se poate face şi altfel. Nimeni nu poate şti cu certitudine dacă o idee este 100% bună sau nu, dar dacă majoritatea sunt de părere că este un gând care trebuie urmat atunci contestarea lui nu mai prea are rost. Acum să trec pe exemple mai concrete:). Normal că o să aleg ceva care mă implică şi pe mine şi de aceea mă voi referi la clasa mea:

Am colegi foarte inteligenţi, care se ghidează după propriile opinii, dar parcă nu e de-ajuns. Am cunoscut situaţii de-a lungul a 1 an si mai bine de jumătate în care s-a observat faptul că totuşi nu suntem destul de uniţi. Sunt moment când trebuie luată o hotărâre pe loc, dar la noi nu merge aşa, unul zice aşa, celălalt invers şi puţini mai lasă de la ei să vadă cum e mai bine. Un moment în care am arătat că atunci când este voinţă, când suntem toţi un grup reuşim a fost în primul semestru din acest an când am intrat în competiţia ,, Cea mai reprezentativă clasă de Halloween”, competiţie pe care am câştigat-o. Probabil nu avem atât de multă încredere unii în alţii, însă trebuie să învăţăm că acţionând precum un grup avem şanse de reuşită mai mari decât dacă am acţiona pe cont propriu. Dar hei!, m-am lungit deja cu dezbaterea aşa că o să încerc să exprim o concluzie proprie. Dacă suntem uniţi, avem încredere unii în alţii şi nu ne abatem de la ce am stabilit reuşita este inevitabilă. Fiind uniţi puterea creşte şi ceilalţi nu mai răzbeşte ( comparaţia îmi aparţine…:)) ).

Dacă...?

Că tot circulă lepşa pe diferite bloguri nu e o surpriză, dar se pare că în articolul de astăzi va poposi şi aici. Se vrea a fi un fel de chestionar, unul mai diferit aşa că voi încerca să raspund la fiecare cerinţă. Zic să începem. Dacă aş fi:

- o floare: o frezie pentru că este în diferite culori, are un parfum deosebit şi un aspect delicat
- un anotimp: iarna pe sfârşit pentru că ador să skiez, să văd totul alb şi să fac o excursie într-un ţinut montan special
- o culoare: clar albastru, e o culoare care tot timpul mi-a plăcut
- un animal: un tigru siberian pentru că este un animal adevărat şi pentru că mai mic fiind visam să am drept animal de companie un tigru:)
- un obiect vestimentar: o cămaşă pentru că la un costum sau o ţinută mai specială cămaşa este cea care te diferenţiază de alţii
- o piesă de mobilier: un birou- este locul unde se semnează documentele importante şi unde dacă ai ajuns înseamnă că eşti şef peste ceva
- o piesă muzicală: You’re Beautiful interpretată de James Blunt
- un instrument muzical: un pian- exprimă nobleţe şi dacă îl alintă cineva priceput te uimeşte
- un copac: un bonsai-are forme speciale, şi este deosebit
- un oraş: Londra-nu am ajuns acolo, dar mi-aş dori să îl vizitez. Eleganţă, stil, istorie...
- o persoană publică: o combinaţie între mama şi tata, cu toate că nu sunt ei persoane publice, sau poate într-o mică măsură
- o persoană apropiată: în mod cert fratemeo, de câţiva ani suntem cei mai buni prieteni
- un fel de mâncare: probabil ar fi pizza, deşi sunt mai multe preferate
- un super erou: evident James Bond ( 007 ), salvează situaţia, elengaţă are, conduce un adevărat bolid şi doar femei frumoase se apropie de el
- un fenomen al naturii: ninsoarea în timp ce eu skiez
- o maşină: una specială, un Lamborghini Gallardo LP 560, o adevărată bestie
- un fruct: portocala-ador portocala, dar nu pe cea mecanică
- o parte a corpului: ochii-pot scoate de la tine totul doar cu o privire
- un film: Casino Royale

Cam atât şi cu leapşa asta. Evident că o să o trimit mai departe oricui din blogroll care poveteşte, dar mai ales Tomatei( deja s-a achitat de ea de mai demult ) şi lui Dojo.

La bal nu la spital

De câteva săptămâni suntem anunţaţi că pe 27 februarie cu ocazia zilelor liceului se va organiza Balul Primăverii. Dacă anul trecut locaţia a fost la Casa de Cultură a Sindicatelor acum s-a hotărât să îi vedem pe concurenţi la treabă direct în club Esensy. A fost mai convenabil pentru cam toţi, atâtea drumuri când poţi merge direct în club să te simţi bine şi în timpul concursului. Zis şi făcut. 27 februarie, ora 20.30 ( după ce am participat la ,,Podu”) am aterizat la faţa locului. Recunosc, pentru prima dată la respectiva locaţie. Cum am auzit doar lucruri bune despre, nu am fost surprins într-un mod aparte. Spaţiul acceptabil, ringul în centru şi pe margine canapele. Participanţii încă nu-şi intraseră în rol aşa că am aşteptat câteva minute până să pornească totul. E adevărat nu am avut o vizibilitate extraordinară, lumea încercuise ringul, dar am reuşit să vedem cât-de-cât. Concursul propriu-zis a avut puţine probe, dar între ele am avut ocazia să vedem la lucru câteva trupe de dansatoare din liceu şi o paradă de modă f frumoasă a fetelor. În restul timpului buna dispoziţie a fost ocupată cu savurarea ,,sucurilor” de diferite arome a diferitelor ţigări şi prin zbenguiala de pe ringul de dans. După terminarea concursului şi anunţarea câştigătorilor ringul a revenit dornicilor să danseze. La 12.30 am schimbat locaţia, dar în club distracţia a continuat până către ora 2.30. Per total a fost un bal acceptabil, cu plusurile şi minusurile lui, lumea s-a simţit bine şi a încheiat o săptămână plină de activităţi desfăşurate în liceu. La anul balul revine claselor din generaţia mea aşa că până atunci mai aşteptăm.

Viaţa ca o carte..

Într-una din zile am vorbit cu un prieten drag mie care mi-a spus că vrea să scrie pentru a învaţa, pentru a-şi exprima trăirile. Ascultându-l, i-am spus că vreau să fac şi eu lucrul acesta. De multe ori suntem prinşi în cotidianul mereu acelaşi şi pur şi simplu ne închidem în noi asemenea unei carţi pe care o aşezi pe raft şi atunci uiţi să o mai răsfoieşti. Spun asta pentru că, prin noi, amintirile sunt mereu prezente. Trebuie doar să ne detaşăm de tot ceea ce înseamnă "aceleaşi lucruri zi de zi". Astfel viaţa ar fi mult mai frumoasă, nu ar mai fi doar o paletă de griuri colorate ci mult mai mult de atât, iar noi vom fi mai buni şi mai frumoşi.
Ne limităm de multe ori la teluric şi uităm cât de frumos e să priveşti spre celest..., însă când e vorba de iubire, şi în mod cert că aici am captat atenţia fetelor în special:P, sunt sigură că aţi privit mult mai departe de lucrurile palpabile şi vizibile. Deoarece esenţialul este invizibil pentru ochi...îl poţi vedea doar cu sufletul. Sunt curioasă ce-aţi spune voi că înseamnă iubirea. Dacă ne-am aprecia mai mult unul pe celălalt şi am privi lucrurile mult mai adânc atunci ne-am găsi singuri răspunsul mult mai uşor.
Nu trebuie să aşteptăm să pierdem pe cineva pentru a realiza cât de importantă este acea persoană pentru noi. Iubirea înseamnă frumuseţe, deoarece atunci când iubeşti şi te simţi iubit, rănile care le aveai în trecut acum se vindecă, iar sufletul se simte mai viu ca niciodată. Acest interior reflectă exteriorul şi astfel devenim nişte persoane mult mai frumoase:). Şi dacă se întâmplă atâtea lucruri frumoase doar iubindu-ne de ce să nu o facem?:). Viaţa noastră este un drum lung care va fi mereu presărat cu amintiri; vom avea momente când ne vom bucura de fiecare floare primită sau daruită, dar vor fi şi momente când nu vom mai vedea frumuseţea florii din cauza tristeţii însă trebuie să fim tari pentru noi, pentru cei din jurul nostru. Mâine este o noua zi, iar soarele din nou va răsări!
Aminteşte-ţi mereu să-l îmbrăţişezi cu dragoste pe cel de lângă tine pentru că este singura comoară pe care o poţi oferi cu inima. Tot ce trebuie să facem este să ne deschidem sufletul şi să lăsăm amalgamul de sentimente să iasă la suprafaţă şi astfel vom şti ce înseamnă bucuria unui mic zâmbet dăruit sau primit...,iar cartea de care vă vorbeam va fi din nou răsfoită:).

Articolul de astăzi este semnat de o bună prietenă, Mădălina, care mi-a acceptat provocarea de a scrie un articol. Ştiu că azi e prima zi a primăverii, 1 Martie, ziua mărţişorului. Aşa mi-a venit idea de a le face fetelor drept cadou un articol semnat de o fată. Articole scrise de Mădă vor mai apărea pe acest blog pentru că îi place să scrie şi i-am transmis microbul. Până una alta ar fi bine să merg să iau şi eu ceva mărţişoare.!