duminică, 15 martie 2009

Războiul divin!

Mă gândesc să încep acest articol prin a detalia puţin titlul şi anume a specifica personajele ce participă la război, locul de desfăşurare al acţiunii ( nu, nu e aia de la română:) ) şi evident îmi va rămâne să relatez motivul ( intriga:) ). Personajul negativ este un drăcuşor care nu are altă treabă mai bună de făcut decât să..., iar cele pozitive sunt mama, şi poate subinconştientul meu. Ei bine bătălia aceasta, care poate fi la fel de bine numită război se desfăşoară în fiecare duminică de dimineaţă.

Da, în fiecare duminică de dimineaţă se duelează personajele noastre. Să vă explic de unde începe istoria: Copil mic fiind am fost crescut la munte, la bunici, departe de tot ce înseamnă şi implică oraşul. Ei bine acolo este un lucru sfânt ca duminca lumea să meargă la Sfânta Biserică. Eu nu m-am abătut de la regula nescrisă şi în fiecare duminică mergeam la biserică alături de bunici. Era frumos, mă întâlneam cu prietenii mei de la şcoală, iar la final adoram momentul în care primeam colivă ( pentru necunoscători aici găşiţi detalii ), porţiei mele alăturându-se şi porţia de la bunicu şi bunica:D ( şi de la alte rude care mă adorau:)-modestia din mine vorbeşte ).

Ei bine timpul a trecut, eu am crescut şi am ajuns la oraş pentru a păşi spre şcoală spre a-i afla tainele. Obiceiul de dumincă a rămas neschimbat, poate şi pentru că bunica ( a venit şi ea să locuiască alături de noi după decesul bunicului... ) hmm, da să revenim, deci poate şi pentru că bunica mergea duminică de duminică la biserică şi mă lua cu ea. Aşa a fost până prin clasa a 4-a, poate a 5-a. Cu timpul însă eu am mai crescut, bunica a mai îmbătrânit şi duminicile în care mergeam la biserică s-au rărit. Atât de mult încât şi cu lunile nu mai dădeam pe la biserică.

Acum dacă bunica nu mai mergea aşa des, ştafeta a preluat-o mama care de câţiva ani doar când are ceva ce nu permite amânare nu merge la biserică. A încercat să mă facă a-mi recăpata dizpoziţia de a o însoţi, dar nu a prea avut noroc. Şi aici intervin personajele noastre. După cum vă spuneam duelul se poartă între acel drăcuşor şi mama. Ea îmi spune în fiecare sâmbătă: vezi că mâine mergem la biserică. Eu o îngân, şi îmi continui treburile:). Vine şi dumincă dimineaţa şi mama purcede spre a mă trezi. Atunci practic porneşte atacul ambelor părţi.

Să vă explic: bineînţeles că mama mă trezeşte, iar eu o întreb de ce face una ca asta, nu are milă?:)). Ea îmi răspunde senin că trebuie să mă trezesc, să mergem la biserică. Normal că îşi începe riposta şi drăcuşorul. El ripostează cam aşa: dar de ce trebuie să merg, du-te doar tu, eu vreau să dorm, sau nu am chef, nu vreau, am de învăţat. Da, recurge şi până la a spune că am de învăţat, numai să mă lase. Desigur că el are ca scop ori ca eu să dorm, ori să mă trezesc, să mă uit la televizor, să pornesc el computador şi altele în genu. Şi o ţin amândoi aşa în contre vreo 3-5 minute până când într-un final eu declar un câştigător.

În ultimele 2 săptămâni mama a fost declarată câştigătoare aşa că am fost la biserică. Normal că nu urăsc a merge la biserică ba din contră. Asta e, nu am ce face, e greu ştiu, dar măcar până duminica viitoare fiecare personaj îşi fabrică noi arme. Şi atunci iar vor porni o bătălie care va avea şi un rezultat. Oricum războiul este departe de a fi încheiat. En fin, sper că nu v-am plictisit total cu acest articol, dar de mult mă bătea capul să scriu despre asta.

2 comentarii:

La 15 martie 2009, 22:38 , Blogger Deme a spus...

Mda... aveam şi eu "războaie" de-astea..între timp, lucrurile s-au lămurit: sunt o păcătoasă încăpăţânată :) s-au resemnat şi mama, şi bunica cu ideea că n-au ce-mi face...

 
La 16 martie 2009, 20:27 , Blogger KingSnake a spus...

Cred ca indiferent de cine invinge, cel mai important e ca victoria sa nu lase un gust amar in urma.

 

Trimiteți un comentariu

Abonați-vă la Postare comentarii [Atom]

<< Pagina de pornire