Pasărea Phoenix?

Da, mă pot compara cu ea doar prin faptul că din acest moment şi eu am renăscut din propria-mi cenuşă;)). Zilele au trecut, una după alta şi blogul a tot aşteptat ca cineva să se apropie de el şi să îl alimenteze cu carburant, nu orice fel de carburant ci unul ideatic:D.

Iată că acest moment a sosit. Acum se lustruieşte pentru ultima oară înainte de a-i primi pe musafirii care au aşteptat să poposească fie şi pentru 1 minut, 2, 3 pe aici. Cu scuzele de rigoare anunţ redeschidrea obiectivului turistic de interes ,,internaţional" Mind bomb in kabool! aşa că vă aşteptăm cu drag să serviţi articole servite de bucătarul Chef Kabool!!!

Maraton sportiv:D

Acum îmi dau seama că eu leg articolele unul după altul, dar fără să vreau:). Da, suntem deja în aprilie, căldura deja se simte tot mai puternic, motiv excelent pentru a începe să facem sport în aer liber.

Cum în timpul iernii sportul, cel puţin la mine constă în datul cu skiurile şi orele de sport de la şcoală, când vine căldura şi pot ieşi afară este numai bine. Prin urmare de săptâmăna trecută am început să ies la alergări, să îmi mai oxigenez creierul, să mai dezmorţesc organismul şi să mai dau jos din surplusul de greutate acumulat peste iarnă:).

Am început mai greu, dar acum deja am reintrat în ritmul de acum 6 luni şi vreau să avansez chiar. Cred că pentru tineri în mod special este foarte important să facă mişcare, să iasă în natură. Da, toţi stau în faţa calculatorului pe diferite siteuri, pe mess, în faţa televizorului, sau făcând orice altceva dar nu mişcare.

Astăzi, aproape nimeni nu mai circulă pe jos, chiar şi atunci când distanţele de parcurs sunt foarte mici, iar urcatul scărilor fără folosirea ascensorului este aproape de neconceput. Cei care se abat de la această regulă sunt foarte puţini în ziua de azi, şi numărul lor scade cu fiecare zi ce trece. Devenim tot mai dependeţi de tehnologie, uităm că tehnologia nu ne asigură un corp sănătos, doar sportul şi alimentaţia pot face acest lucru.

După o oră de sport te simţi mult mai bine, creierul funcţionează perfect;). De acum am să profit că e plăcut afară şi în fiecare zi am să fac ceva mişcare, nu doar în faţa calculatorului. Am început să organizăm în fiecare duminică un meci de fotbal între noi colegii de clasă şi sper să o ţinem aşa toată primăvara şi poate chiar vara.

Cred că fiecare dintre voi care nu faceţi sport ar trebui să vă gândiţi serios să lăsaţi alte activităţi pentru că sănătatea este pe primul plan şi fiind sănătoşi vă puteţi ocupa cum trebuie de celelalte activităţi. Deja e al treilea articol în seara asta, probabil pentru că am alergat weekendul asta şi mi-a revenit pofta de a scrie.
Cum începem o nouă săptămână vă urez spor la muncă şi la sport!!

Ce ratareee!

Dacă tot am adus aminte de meciul naţionalei noastre cu Serbia să mă refer şi la cele 2 meciuri jucate ,, de ai noştri”. Le spun de pe acum celor care au preferat să vadă meciul cu Serbia în loc să stingă becu, să iasă la o plimbare sau să facă ceva ce nu implica lumină: ţeapăăă!!!, am pierdut meciu şi am ratat şi calificarea la mondiale aşa aţi ales foarte prost!.

Desigur, poporul de microbişti-antrenori-maseori-jucători şi ce mai vreţi voi a stat ,,cu sufletul la gură” să vadă cum o da Mutu o ,,boabă” şi cum îi batem pe sârbi. Asta nu s-a întâmplat însă, când dădeam şi noi gol veneau sărbii şi ne mai dădeau şi ei unu. Meciu nu l-am văzut, aşa că nu o să mă refer la ocazii, cum a fost arbitrajul şi altele de genu. Cert este că am pierdut şi ne îndreptam spre meciu cu Austria unde speram ca jucătorii să ,,spele ruşinea” şi să ne arate că meciul de la Constanţa a fost un accident.

Exact aşa a fost, doar că în sensul negativ, ne-au arătat cât de praf sunt, ce mari jucători se cred când ei nu sunt în stare să îi bată pe austrieci. Joc prost, echipă penibilă şi un antrenor care merită un Oscar pentru pâmpălăul anului!!. Cum poţi să apari în faţa presei şi să spui că tu ştiai că vom pierde acest meci???.

La ce să ne mai aşteptăm atunci?. La nimic, aboslut nimic, mondialele le vom vedea din faţa televizorului, dar naţionala României va fi şi ea alături de noi că doar ce rost are să ne deplasăm în Africa de Sud să facem cinste tărişoarei. 2 meciuri, 2 înfrângeri, aceeaşi jucători, acelaşi antrenor şi nici un motiv ca să mai văd echipa naţională la televizor. Am suferit 2 înfrângeri aşa cum Zuninga a încasat 2 croşee de la Bute care l-au pus la podea.

Hai România: la judo, la canotaj, la gimnastică, la box, la..., în mod cert la fotbal nu. Sunt sigur că mulţi s-au săturat şi mai bine ne trezim la 5 dimineaţa să vedem cum Bute îşi apără centura MONDIALĂ decât să văd cum Bănel dă cu minge prin tribune. Am să mă uit acum la gimnastică, la Europene unde avem deja câteva medalii!!

Ai stins becu?

Am revenit cu forţe proaspete:). Am trecut şi peste 1 Aprilie şi peste tot şi m-am reapucat de scris. Prima temă este una mai veche, despre care am vrut să scriu la timpul respectiv, dar şi acum este bine...:D

Este vorba despre acel Earth Hour, care a fost sâmbătă 28 martie între orele 20.30 şi 21.30. Nu ştiu dacă sunteţi la curent cu ce a însemnat acea oră denumită ora Pământului, a gazdei noastre de mii de ani. Ora Pământului simbolizează perioada de 60 de minute în care omenirii îi pasă de Pământ. Şi pentru a o arata, stingem lumina şi stăm pe întuneric. Plecată din îndepărtata Australie, mişcarea Ora Pământului (Earth Hour în engleză) este un protest împotriva poluării şi dezvoltării ce nu ţine cont de natura şi starea generală a Pământului.

Iată că şi populaţia mai face ceva pentru binele planetei că prea o ,,lovim” în… fiecare zi. Acum să vedem cum a fost primită această campanile la nivelul ţării noastre, dar mai ales la nivelul oraşului Alba Iulia ( că pe aici îmi duc eu traiul:) ). Problema cea mare era că la 20.45 în aceaşi seară juca valoroasa echipă de fotbal a României care întâlnea la Constanţa pe Serbia.

De aici şi întrebarea: ne uităm la meci sau facem şi noi un gest de mulţumire, un gest cuvenit pentru planeta asta care e tot mai greu încercată. Cum suntem un popor de microbişti evident că lumea a preferat să se uite la meci, că doar deh!, să stingă alţii becu, noi îl vedem pe Mutu, pe Marica şi pe Băneeeellll:). Din această categorie îi exclud pe cei care au ieşit la o terasă, cafenea, bar să vadă meciu.

Şi acum să mă refer la cum a fost in our city:). Cum sunt foarte modest nu o să fac pe mândru şi să spun că nu intervalul acela calculatorul, televizorul şi becurile din camera mea erau stinse:D. Am profitat că a fost o vreme plăcută afară şi am ieşit în parc, pe bulevard şi apoi la un suc. Ce am constatat: pe bulevard toate luminile erau arpinse, absolut toate. Instituţile publice nu au stins becurile aşa că să mă mai mir că am văzut becuri aprinse la mai fiecare geam din ele nu are rost.

Evident că nu, asta e, lumea e mult prea comodă ca să facă astfel de gesturi. Am urmărit însă cu plăcere pe net cum în oraşe mari ale lumii lumea a reacţionat aşa cum trebuia, la clădiri de marcă din fiecare ţară participantă becurile au fost stinse, şi cetăţenii au făcut la fel. Se vede că atunci când e vorba de mobilizare pentru un scop nobil până la urmă lumea reacţioneză chiar foarte bine.

Într-un fel anume am lăsat subiectul pentru un articol după eveniment, am vrut să văd cum a fost. Ei bine, dacă e să mă iau după articolul de aici, a fost destul de bine. Poate la anul va fi şi mai bine şi nu vom fi preocupaţi de fotbal că oricum suntem…, de ceva emisiune de televiziune, ci vom face un lucru în primul rând pentru sănătatea noastră.

Vom vedea, până atunci am putea încerca în fiecare zi să stingem un bec care nu ne foloseşte la nimic şi pe care îl ţinem aprins de decor. Să vă văd:)! Şi hai să vă întreb: care dintre voi a stins becu?

MitocaneEe!

Mitocanule!!!, da, eşti un mitocan şi nu mai vreau să te văd în viaţa mea!!!, ieşi afară!!!. Ok, probabil am interpretat o scenă de caznicie:)), e drept una mai puţin reuşită. Nu am de gând să analizez o asemenea parodie, ci mai degrabă vreau să vorbesc despre, cred celebra campanie lansată ( precum lansezi o undiţă să prinzi un peşte:) ) de Radio Guerilla şi intitulată ,,Atlas de Mitocănie Urbană”.

Cred că s-a vorbit destul despre asta aşa în general, adică despre campanie în întregime şi nu despre un anumit Mitocan:). Eh, eu mi-am propus azi să vorbesc despre 2 dintre ele şi anume despre Ţăranul de mall şi Piţipoanca de companie ( i se mai spune piţi:)) ). Ideea de a scrie despre asta o aveam de acum o săptămână, dar înainte de a scrie am vrut să cercetez să văd dacă ce spun ei în clip e adevărat.

Profitând de faptu că cel căruia mama îi spune fiu ( adică fratemeo:)), a sunt cam prea filozofic ... ) a ajuns şi el acasă am zis să vedem ce mai e nou pe la mall. Eu aveam în cap pe lângă ce vroiam să caut ca şi articol vestimentar să văd dacă sunt asemenea specimene ( evident că sunt:) ), dar dacă se comportă cum sunt ei descrişi de RG.

Voi ce ziceţi?, eu m-am convins că da, chiar aşa e. Şi nu am zărit un personaj, două sau trei... cum ar zice un manelist dalu Guţă fraţioare, sunt ,, fără număăăărrrrrr... dedicaţie pt toţi mitocanii:))!!!! euroi-euroi-euroi!!!! ). Am trecut pe lângă ei, ei pe lângă mine şi am realizat că nu ne asemănăm chiar deloc, şi aici mă refer la ţăranul de mall:).

Desigur, cu piţipoanca e acelaşi lucru şi pe ea am identificat-o, doar că ea are o arie mai largă de răspândire. Pe astea le vezi în toate locaţiile posibile, şi în general nu ai cum să le ratezi, e adevărat, e ratate:)). M-am lăsat repede de meseria asta:), nu sunt un mare observator ( nu ăla de la antena 1, nici ala astrologică:)) ) şi m-am concentrat pe alte lucruri.

După ce am studiat piaţa, oferta şi cererea am decis că azi ar fi timpu să scriu şi un articol. Concluzia e că îi ştim, îi vedem, trăim cu ei, sunt peste tot, şi alături de ceilalţi mitocani sunt o familie mare, unită şi toate cele. Contra lor nu prea putem face mare lucru, poate doar să îi evităm. Mda, am vb şi despre ei, acum ar fi cazu să vorbesc despre psihologia umană, despre temperamente:).

Idei am, spaţiu de expunere a lor am, dar chef şi tragere spre aşa ceva în mod evident că nu. Până mai scriu un articol pentru mâine vă urez noapte bună!!

Stinge becu băăă!!

Eh, ce ne e şi nouă cu această criză deghizată într-o sperietoare care tot mai mult se apropie de noi şi nu mai durează mult până ne va aplica lovitura cea mai dură! Şi cum să evităm şi noi criza, mă rog, să suferim mai puţin de la loviturile primite de la ea? Păi hai să ne împrumutăm de la FMI, să ne salveze ei, că sunt totuşi Fondul Monetar Internaţional.

Gata!, au trecut la treabă şi acum vom primi bani încontinuu, vor curge ca un râu înspre ţărişoara asta. Vă daţi seama că 19.95 miliarde de euro nu sunt chiar un chilipir:). Totuşi asta nu înseamnă că nu trebuie să fim mai precauţi, să nu mai consumăm anumite lucruri inutile în prostie. O situaţie concretă: ieri pe la 2 la amiază mă îndreptam împreună cu alţi 3-4 colegi înspre casă.

A, ne deplasam cu cea mai veche formă de transport din toate timpurile. Aţi ghicit, eram cu pejosu. Şi cum ne îndreptam noi aşa pe Porţile Cetăţii ( pt cei din necunoscători, noi avem în oraş o cetate importantă în istorie, şi prin porţile ei noi ajungem pe jos din cetate în centru şi invers:))...sper că aţi înţeles ceva ) arunc o privire stâlpilor de iluminat.

Spre surpinderea mea ce văd?, becurile erau toate aprinse. Zic eu ,, o fi o glumă, sau nu văd bine, aşa sunt ele:)) ”. Desigur că nu m-am înşelat, erau chiar aprinse. Ziua în amiaza mare!!!!, şi atunci îmi pun întrebarea: cât de prost să fi să ţi becurile aprinse când afară este lumină naturală, soarele străluce pe cer şi e ora 2 a amiezii. Răspunsul îl poate da oricine: extrem de prost, sau extrem de incompetent.

Când ni se spune să folosim produse româneşti, să nu consumăm decât ce este strict necesar tu laşi becurile aprinse. Bine gândit, probabil că nu se vedea cum trebuie şi becurile ne ajutau. Nu era doar un bec aprins, cel putin 30, becuri care consumă la energie cât cuprinde. De aici să zic şi indignarea mea, că doar nu plătesc factura la energie aia care se ocupă cu iluminatul, ci noi contribuabilii care ne plătim taxele la timp.

Asta e, nu ai cu cine, trebuie să ne resemnăm. Azi tot pe acolo am venit, nu m-am uitat că eram prea obosit şi mai şi povesteam cu un coleg, dar când mai trec prin zona respectivă cu siguranţă o să fiu atent dacă becurile funcţionează:)). Hai că mă indignez prea mult, când ar trebui să mă bucur de sosirea weekendului. Aşa că am gatat cu asta şi mă dau să mai scriu câte ceva şi poate să văd un film, că am uitat de ele:D. Numa bine până la urmatoarea întâlnire!

Greşim a doua oară?

Tema pe care am să încerc să o dezbat în acest articol a pornit de azi de la şcoală din ora de istorie mai precis. În primul rând trebuie să spun că fac istorie cu cea mai tare profesoară din liceu. Profa Cetean, că aşa o cheamă, este cea mai tare profă pentru că în privinţa mea a reuşit să facă dintr-un om care ura istoria ( în generală am avut experienţe neplăcute... ) un om căruia îi place enorm istoria şi care ar vrea să o aprofundeze cât mai mult.

Pe lângă asta ştie cum să te atragă către istorie, are un stil de a relata evenimentele istorice, la ea iei numai note f bune dacă înveţi, ştie să îţi explice totul şi are capacitatea de a face poante în timp ce predă. Astăzi am reluat discuţia începută acum 2 săptămâni despre primul război modial şi implicaţiile lui. Un lucru pe care profa l-a afirmat la un moment dat a fost: ,,S-a văzut după terminarea războiului că lumea nu ştie să înveţe din greşeli, şi asta s-a întâmplat mai tot timpul de-a lungul istoriei”. Se referea aici la modul în care Franţa şi Anglia au umilit Rusia şi perdanta războiul, Germania, după terminarea lui.

,,Lumea nu ştie să înveţe din greşeli”, extrem de bine spus. Oare câţi dintre noi învaţă ca după ce comit o greşeală să realizeze ceea ce s-a întâmplat şi pe viitor să fie pregătiţi a nu o mai repeta?: Părerea mea este că foarte puţini. Nu suntem capabili să învăţăm din greşeli, deşi ştim că nu este bine, că ce am greşit în trecut nu mai trebuie repetat în viitor.

Cât de profund sună un citat din fondatorul epicurismului ,,Cunoaşterea greşelilor este începutul salvării”. Toţi am greşit într-un fel sau altul şi nu odată. Acum dacă vei repeta aceeaşi greşeală de 2 ori depinde doar de tine şi te capacitatea ta de a realiza unde ai greşit şi de aţi propune să nu se mai repete. Iată că acest lucru nu se aplică doar la nivelul nostru ca şi popor, deşi am făcut mari greşeli în istorie şi nu am fost în stare să nu le mai repetăm. Această problemă se ridică la nivelul fiecărui cetăţean al Pământului.

Recunosc, au fost numeroase cazurile în care am greşit şi nu am ştiut să fiu atent. Astfel s-a ivit şi a doua dată în care am comis aceeaşi greşeală şi poate nici atunci nu am priceput. Ce îmi propun este să fiu mai precaut atunci când comit o greşeală, să învăţ din ea şi să nu o mai repet pentru că acesta este ,,începutul salvării” .

Ot: E 23 martie, ar trebui să fie călduţ afară, dar în schimb a fost foarte frig astăzi, a bătut vântul, a fost şi o tentativă de ploaie şi pe de-asupra mă doare gâtul. Mă dau să mai iau un Septolete Cherry şi să gat cele 2 articole promise pentru o revistă. Noapte bună!:)

Fly like a bird!!!

Gata, mi-a trecut lenea aşa că un nou articol este publicat în această seară, care ne anunţă finalul weekendului şi începutul unei noi săptămâni. De data aceasta voi vorbi despre sport, mai precis un sport de iarnă, asta în caz că vă gândeaţi la fotbal, la cum joacă x sau y şi ce fel de suporteri avem la noi în ţară.

Ingredientele necesare pentru a putea practica acest sport sunt: un bărbat bine pregătit fizic, o pereche de skiuri, multă nebunie, un vis din copilărie, o rampă şi un munte. Poate aţi ghicit despre ce sport vreau să vă vorbesc în acest articol. Dacă nu, vă spun eu că este vorba despre sărituri cu schiurile. Da, poate sportul de iarnă pe care îl vizionez cu cea mai mare plăcere.

Acest sport datează încă din 1860 când norvegianul Sondre Norheim a sărit fără a folosi beţe 30 de metri. În 1872 în Norvegia a fost găzduit primul mare concurs al acestui sport. Dacă până în 1988 după ce îşi luau zoborul sportivii ţineau schiurile paralele în zobor în acel an suedezul Jan Bobleuv a revoluţionat săriturile cu schiurile intrăducând poziţia V, v-ul Bobleuv. Din acel an lucrurile au evoluat enorm de mult.

Acum aş vrea să detaliez ceea ce se întâmplă propriu-zis. Un sportiv care nu are propulsoare, paraşută sau altceva, doar o pereche de schiuri îşi dă drumul drept la vale pe o rampă de lansare. În momentul în care se desprinde de ea şi practic începe să zboare el are o viteză cuprinsă între 85 şi 105 km/h ( ar lua amendă în mod sigur dacă ar fi regulile precum în trafic:) ), după care zoboară 5-7 secunde aterizând la o distanţă x, distanţă reprezentând lungimea zborului. Trambulinele măsoară şi ele diferite lungimi, de la 90 de metri cât este punctul de construcţie pentru o trambulină mică şi până la peste 160 de metri pentru o trambulină de zbor. În acest moment cea mai mare trambulină din lume este trambulina Letalnica ( ,,Mortala” ) din localitatea slovenă Planica ce are punctul de construcţie la 215 metri. Totodată pe această trambulină în 2005 săritorul norvegian Bjorn Einar Romoren a stabilit recordul mondial la zbor cu schiurile valabil şi azi zburând 239 de metri!

Gata cu detaliile istorice. Am vrut să scriu despre acest sport pentru că astăzi, chiar la Planica s-a desfăşurat ultima etapă din acest an competiţional. A fost un spectacol frumos, vreme plăcută, zeci de mii de spectatori ( mai mulţi ca la un derby Steaua-Dinamo:)) ) şi sărituri pe măsură, cea mai lungă fiind de 233 de metri, şi ca orice competiţie a fost şi un învingător în acest sezon mai precis tânărul austriac de 19 ani Gregor Schlierenzauer . În primul rând vreau să apreciez curajul de care dau dovadă aceşti sportivi, să zbori peste 200 de metri doar cu o pereche de skiuri necesită multă nebunie şi ai parte de şi mai multă adrenalină. Senzaţia pe care o trăieşti este unică, să fi deasupra tuturor, să pluteşti pe aripile vântului, acel vânt de portanţă favorabil zborului. Recunosc, îmi place să mă uit la acest sport, dar nu sunt în stare nici să mă gândesc la a fi în această situaţie.

Toată aprecierea pentru ei şi să vedem ce ne rezervă iarna următoare lumea ,,Icarilor Moderni”. Sper că nu v-am plictisit de tot, dar trebuia să îmi exprim lauda pentru acest superb sport. Şi poate la anul veţi fi interesaţi să urmăriţi şi voi o etapă de Cupă Mondială.

PS 1: În poză este în acţiune câştigătorul din acest an al competiţiei.
PS 2: Spor în săptămâna ce urmează şi să fie una cât mai plăcută!

Lenea asta:)

Încep articolul prin a-mi cere scuze pentru săptămâna aceasta care este pe sfârşite. De ce spun asta?: Pentru că am cam neglijat blogul, deşi idei am avut, le mai am, dar le păstrez pentru săptămâna ce vine. Pur şi simplu nu am avut tragere de inimă să deschid un document word şi să aştern gândurile ce îmi străbăteau mintea şi aşa relaxată:).

Săptămâna a început printr-un control medical ( nu la cap pentru că nu sunt chiar atât de dus cu pluta:D ) să văd cât de sănătos sunt. Spre surpriza şi bucuria mea sunt sănătos TUN:). Recunosc, nu eram extrem de încrezător că vor ieşi atât de bine analizele. Dau un simplu exemplu ca să arăt că vorbesc pe bază de date- acum un an trigliceridele erau 460 ( stiu, pentru cunoscatori este fff mult ), iar acum sunt 90:X ceea ce este o performanţă greu de egalat.

Am continuat cu ziua de marţi, o zi lejeră, în care am primit rezultatele de la mai multe teste, rezultate favorabile, care m-au mulţumit. După un astfel de început ar fi trebuit să fiu extrem de energic, dar în loc de energie a apărut lenea. Da stimaţi cititori, chiar ea, inegalabila şi inconfundabila lene. Aşa cum un moralist si filozof francez pe nume Luc de Clapiers spunea şi citez ,, Leneşul are totdeauna chef să facă ceva, dar începând de mâine”.

Ei bine citatul se adevereşte într-o foarte mare proporţie şi în cazul meu. Cum am reuşit să mă calific la olimpiada de geografie faza judeţeană ( da, mai dau şi pe la olimpiade, asta am făcut de mic:)) ) am primit din partea liceului 3 zile de stat acasă, 3 zile în care să aprofundez şi mai mult materia şi să fiu în formă maximă la ora probei. Dacă vă închipuiţi că am pus în practică recomandările profesorului ( Universul!!!.... :) –doar Sebi îl imită cum trebuie ) trebuie să vă dezamăgesc. Am văzut cele 3 zile ca pe o oportunitate de a sta acasă, de a pierde vremea şi de a mă relaxa.

Recunosc, am mai dat şi pe la şcoală din diferite motive, dar nu mai mult de 3 ore pe zi apoi repede acasă unde mă aştepta somnul binemeritat apoi calculatorul sau consola Wii:X. Desigur, am primit de la acelaşi profesor materiale de studiu, cărţi, atlase, doar că nu a avut cine să se ocupe de ele. Acum sunt prea rău cu mine, am studiat şi eu câte ceva, nu am pierdut vreme în toate cele 3 zile, nu a putut corpul să suporte atâta relaxare:)).

Da, şi uite aşa au trecut cele 3 zile de relaxare şi a venit azi când a trebuit să îmi pun la încercare cunoştinţele de geograf:D. Au fost subiecte grele, şi am scris vreo 8 pagini;)) din care sper să fie câteva lucruri bune. Şi uite aşa a trecut şi săptămâna asta, care a fost una chiar foarte uşoară după o bună periodă de timp. Nu îmi rămâne decât a promite că săptămâna ce vine voi fi mult mai activ şi că voi veni cu articole cât mai bune din punct de vedere calitativ.

În final îmi revine şi mie plăcerea să introduc în blogosferă un nou blog apărut acum câteva ore ce aparţine unei fete, Ela mai precis, o tânără aşa, la 1.70 înălţime cu ochi negri ( cam atât măsoară şi blogul şi tot negru e şi blogul pe margini:) ) care este tentată să dea la jurnalism, asta peste 1 an şi ceva când va găta cu liceul. Astăzi, la insistenţa câtorva persoane, printre care mă consider şi pe mine a decis să îşi transpună ideile şi sentimentele pe un blog, spre a le împărtăşi şi altora. Nu pot decât să îi urez bun venit în blogosferă, să aibă cât mai mulţi vizitatori şi să scrie articole pentru că se pricepe. Cam atât, dacă v-am făcut curioşi vă ofer acest link către blogul ei unde deja a început în forţă postând primul articol.

No stress:)

Aşa cum anunţasem în articolul anterior din tema legată de activităţile şcolare, de tot ceea ce implică şi aşa mai departe în acest articol am să încerc să desprind încă o implicaţie a acestui efort. Când eşti implicat în tot felul de activităţi, când mai eşti preocupat şi de şcoală inevitabil apare şi stresul.

Stresul este o stare intensă şi neplăcută care, pe termen lung are efecte negative asupra sănătăţii, performanţelor şi productivităţii. La locul de muncă, stresul apare atunci când exigenţele profesionale depăşesc resursele de care dispune fiinţa umană. Ok, asta e o explicaţie filizofică:), luată de pe net, dar ceea ce înţeleg eu este aşa: acele persoane, în cazul nostru tinerii, doresc să se implice, să facă parte din proiecte, să îşi dezvolte diferite calităţi, dar şi la orele de la şcoală să ai note bune să nu fi total pe lângă.

Ei bine, atunci când ai prea multe de făcut intervine şi stresul, alături de oboseală când deja nu mai poţi. La şcoală trebuie sa fi pregătit, iar în cadrul proiectelor ţi se cere să te implici, să faci aia şi aia. La acest nivel dacă eşti cu adevărat implicat este invetabil ca stresul să apară. Astfel de la vârsta asta tu deja eşti stresat şi te întrebi când vei avea un job ce vei face? Te vei descurca, pentru că deja eşti învăţat să lucrezi sub presiune, şti ce înseamnă stresul şi sti că îi poţi face faţă.

Iată astfel o altă calitate zic eu a activităţilor desfăşurate în liceu. Devi mult mai antrenat pentru diferitele lucruri pe care în viitor le vei face. Recunosc, sunt perioade în care şi eu sunt foarte stresat, pentru că ştiu că trebuie să învăţ şi pentru şcoală, mai dau un test, iar în activităţile în care sunt implicat doresc să mă implic tot mai mult, să fiu de folos şi să îmi dezvolt capacităţile de a lucra mai mult, în echipă şi de a face lucruri tot mai profesioniste.

Eh, stresul vine, stresul trece doar urmările negative să nu rămână. Stresul nu e aşa pe moment, dacă eşti tot timpul stresat există riscul să apară şi diferite probleme de sănătate. Se poate observa că stresul are şi lucruri bune, şi lucruri rele, dar cel mai important este că un om care are parte de stres este un om care este extrem de activ, este implicat în ceea ce face şi dă randament în activitatea pe care o produce.

Acest articol este predestinat unei persoane în mod special, se ştie ea:), care are parte extreme de des de acest stress pentru că se implică foarte mult, dar este şi un articol prin care încerc să arăt meritul unui om care este implicat la şcoală mai mult decât la simplele ore de curs.